Captivi în libertate: De ce unii români tânjesc după lanțurile comunismului
Captivi în libertate: De ce unii români tânjesc după lanțurile comunismului
Inadaptarea la libertate: nostalgia captivilor și pericolul pentru societatea românească
Există oameni care, în mod paradoxal, nu reușesc să facă față unei societăți libere. Nu pentru că libertatea le-ar fi interzisă, ci pentru că nu știu ce să facă cu ea. Așa cum animalele crescute și dresate în captivitate nu mai pot supraviețui în sălbăticie, unii indivizi nu pot trăi în realitatea concurențială a unei societăți democratice și deschise. Le lipsește autonomia, inițiativa și curajul de a-și asuma propria soartă.
Într-o societate liberă, oamenii nu pornesc de pe poziții complet egale, dar au oportunități egale de a evolua. Unii reușesc mai bine, alții mai puțin bine, iar diferențele dintre ei sunt firești. Dar pentru cei care nu se pot adapta, această inegalitate devine intolerabilă. În loc să învețe, să muncească și să evolueze, preferă să tragă în jos pe cei care reușesc. Nu vor ca toți să trăiască mai bine, ci ca toți să trăiască la fel de rău ca ei.
Acești indivizi privesc înapoi cu nostalgie către epoca comunistă. O epocă în care, oricât de mult ai fi performat, nu aveai voie să ieși din limitele stabilite de Partid. În care inițiativa individuală era suspectă, iar succesul personal era tratat ca o abatere de la normă. Pentru cei care nu suportă competiția, acea societate rigidă, egalitaristă și controlată pare un paradis pierdut. Nu pentru că era bună, ci pentru că acolo nimeni nu putea fi mai bun decât ei.
Această nostalgie este alimentată, adesea, de invidie. Nu o invidie banală, ci una profundă, viscerală, care respinge meritul, talentul și munca susținută. Pentru ei, succesul altuia nu este o sursă de inspirație, ci o ofensă personală. Și atunci, în loc să caute să se autodepășească, vor să distrugă ceea ce nu pot atinge. Din frustrare, ajung să idealizeze un regim opresiv care, cel puțin, îi făcea pe toți să sufere „în mod egal”.
Această atitudine este nu doar regresivă, ci și periculoasă pentru România. Pentru că, în loc să sprijine valorile libertății, meritocrației și progresului, acești inadaptabili votează, promovează și susțin idei autoritare, paternaliste sau colectiviste. Împiedică modernizarea societății, blochează inițiativele și intoxică spațiul public cu resentiment.
Mai grav, fenomenul nu este marginal. Sunt încă mulți cei care au fost formați într-un sistem care le-a atrofiat simțul libertății. Unii nu cunosc altceva. Alții au fost dezamăgiți de tranziția greoaie și coruptă și preferă să se agațe de o iluzie a trecutului. În ambele cazuri, este nevoie de educație, de modele autentice și de o societate care nu cedează în fața presiunii de „a niveliza” totul în jos.
8 moduri de a caracteriza inadaptatii la o societate libera:
„Captivi în libertate: tânjesc după lanțurile comunismului”
„Libertatea îi sperie: Când invidia naște nostalgie pentru dictatură”
„Mai bine toți săraci decât unii liberi: Boala egalitarismului resentimentar”
„Au fost dresați să asculte: nu pot trăi fără stăpân”
„Libertatea, dușmanul frustraților: trag înapoi cei societatea cei ce nu pot concura”
„Nostalgicii cu lanțuri în minte: Pericolul celor ce urăsc succesul altora”
„Nu vor libertate, vor control: Sindromul foștilor captivi”
„Egalitate în mizerie: Visul celor care nu pot suporta meritul”
Libertatea nu este ușoară. Dar este singura care permite o viață demnă și autentică. Să o pierdem din cauza invidiei celor care nu știu ce să facă cu ea ar fi o tragedie națională.