Ceausescu – lider „bun”? Când întrebările greșite dau răspunsuri periculoase

Ceausescu – lider „bun”? Când întrebările greșite dau răspunsuri periculoase

Un recent sondaj de opinie a stârnit controverse aprinse: un procent semnificativ de respondenți l-au considerat pe Nicolae Ceaușescu „un lider bun”. La prima vedere, un astfel de rezultat pare să reflecte o reevaluare istorică. Însă o privire mai atentă asupra modului în care a fost formulată întrebarea relevă o problemă de fond: echivalarea calităților de leadership cu trăsăturile unui personaj pozitiv. Este o confuzie care poate distorsiona grav percepția asupra istoriei.

Cum influențează întrebarea răspunsul?

Întrebarea „A fost Nicolae Ceaușescu un lider bun?” este, în sine, manipulatoare prin ambiguitate. Ce înseamnă „bun”? E vorba despre eficiență, despre abilitatea de a conduce, despre disciplină, despre carismă? Sau despre bunătate, moralitate, grija pentru cetățeni? Fără o definire clară, răspunsul spune mai mult despre proiecțiile personale ale respondenților decât despre realitate.

Mai grav este că întrebarea separă termenul de „lider” de contextul moral al acțiunilor sale. Într-o epocă în care propaganda și nostalgia sunt active, un astfel de sondaj poate avea efecte toxice: legitimează un regim dictatorial și suferințele pe care le-a provocat în numele unei idei vagi de „leadership eficient”.

Leadershipul negativ: o lecție ignorată din istorie

Ceaușescu nu este singurul exemplu de lider „eficient” care a dus un popor în derivă. Istoria e plină de figuri autoritare care au dovedit abilități impresionante de organizare, persuasiune și control – trăsături recunoscute în orice manual de leadership. Însă utilizarea acestor abilități în slujba urii, a războiului, a opresiunii le transformă în arme împotriva umanității.

• Adolf Hitler: poate unul dintre cele mai „carismatice” figuri ale secolului XX. A știut să capteze disperarea germană postbelică, să o canalizeze în ură naționalistă și să construiască o mașinărie totalitară extrem de eficientă. Rezultatul: un război mondial și genocid.
• Iosif Stalin: a condus cu mână de fier Uniunea Sovietică, transformând-o într-o superputere. Dar prețul a fost inuman: milioane de morți în gulaguri, foamete artificială, represiune constantă.
• Benito Mussolini, Francisco Franco, Pol Pot, Augusto Pinochet, Mao Zedong – toți aceștia au dovedit calități de lideri în sensul capacității de a coagula mase, de a organiza sistematic represiunea și de a-și menține puterea. Dar istoria i-a condamnat, pe bună dreptate, nu pentru incompetență, ci pentru răul deliberat pe care l-au provocat.

Ce înseamnă, de fapt, „un lider bun”?

Leadershipul autentic nu se măsoară doar în puterea de a conduce, ci și în scopul pentru care acea putere este folosită. Un lider „bun” în sens real este cel care servește oamenii, promovează libertatea, construiește instituții democratice și respectă demnitatea umană. Mandela, Vaclav Havel, Angela Merkel – sunt exemple de lideri care au unit și inspirat prin valori, nu prin frică.

A fi un lider eficient nu este suficient. Istoria ne învață că eficiența, în absența moralității, poate duce la crime în masă. Dacă întrebările sondajelor ignoră această nuanță, atunci contribuie, voit sau nu, la reabilitarea unor regimuri care nu merită nici nostalgie, nici iertare.

Concluzie

Sondajele nu sunt doar statistici – ele pot modela discursul public. De aceea, responsabilitatea celor care le formulează este enormă. A întreba dacă Ceaușescu a fost „un lider bun” fără a clarifica termenii echivalează cu a întreba dacă un torționar a fost eficient în a-și impune frica.

Răspunsul poate fi „da” – dar e un „da” care condamnă mai degrabă decât justifică.