România începe să facă diferența între revoltă și soluții. De ce crește în sondaje Ilie Bolojan?
Ani la rând, discursul suveranist a reușit să capitalizeze frustrările unei societăți afectate de crize succesive, de neîncrederea în instituții și de sentimentul că marile probleme ale țării rămân fără răspuns. Nemulțumirile au fost reale, iar cetățenii au căutat alternative. Însă există semne că o parte tot mai importantă a electoratului începe să privească dincolo de sloganuri și de retorica permanent conflictuală. Așa a început să crească în sondaje Ilie Bolojan.
Oamenii încep să înțeleagă că indignarea, oricât de justificată ar fi, nu poate ține loc de program de guvernare. Critica este indispensabilă într-o democrație, însă devine insuficientă atunci când nu este însoțită de soluții concrete, sustenabile și asumate. După ani în care discursul bazat pe identificarea permanentă a unor vinovați a dominat agenda publică, tot mai mulți alegători par să se întrebe firesc: care sunt, de fapt, soluțiile?
Această schimbare de perspectivă este alimentată și de maturizarea societății. Accesul la informație este mai facil ca oricând, iar încercările de manipulare sunt depistate mai ușor. Nu înseamnă că dezinformarea a dispărut, însă efectele ei sunt din ce în ce mai limitate atunci când cetățenii verifică informațiile, compară sursele și judecă rezultatele, nu doar declarațiile.
Un aspect esențial este că electoratul român a devenit extrem de fluid. Loialitatea față de partide este tot mai redusă, iar opțiunile electorale se schimbă rapid. Alegătorii nu mai oferă încredere pe termen nelimitat nimănui. Ei sancționează la fel de repede lipsa de performanță, promisiunile fără acoperire și încercările repetate de a transforma orice subiect într-o temă de conflict și revoltă.
Acest fenomen poate fi observat și în dezbaterile recente privind Legea salarizării unitare și legislația din domeniul mediului. Sunt două reforme importante, necesare și așteptate de mult timp, care trebuie analizate atent și îmbunătățite prin consultare publică. Este firesc să existe dezacorduri și propuneri de modificare. Tocmai acesta este rolul unei dezbateri democratice.
Problema apare atunci când dialogul este înlocuit de campanii construite aproape exclusiv pe exagerări, interpretări selective și scenarii alarmiste. În locul unei analize serioase asupra conținutului proiectelor legislative, spațiul public este invadat de mesaje care prezintă doar efectele negative, adesea fără context și fără o evaluare obiectivă a beneficiilor urmărite de aceste reforme. În acest mod, orice inițiativă legislativă riscă să fie transformată într-un instrument de mobilizare electorală prin cultivarea nemulțumirii.
Desigur, orice guvern și orice proiect legislativ trebuie supuși criticii. Dar există o diferență fundamentală între critica argumentată și opoziția construită exclusiv pe emoție. Prima contribuie la îmbunătățirea actului de guvernare. Cea de-a doua urmărește, în principal, acumularea de capital politic prin amplificarea tensiunilor sociale.
Din această perspectivă, pare că o parte a electoratului începe să sancționeze mai sever discursurile care oferă explicații simple pentru probleme complexe și care transformă fiecare provocare într-o nouă ocazie de a întreține starea de nemulțumire. Românii încep să ceară mai mult decât revoltă. Cer competență, responsabilitate și proiecte care pot fi puse în practică.
Nu este vorba despre dispariția curentului suveranist și nici despre diminuarea legitimității sale de a participa la competiția democratică. Este vorba despre o schimbare de așteptări din partea unei societăți care pare să devină mai exigentă cu toți actorii politici, indiferent de orientarea lor ideologică. Într-o astfel de societate, succesul nu va mai aparține celor care strigă cel mai tare, ci celor care demonstrează că pot administra responsabil problemele țării.
În definitiv, România are nevoie de o competiție între soluții, nu între niveluri de indignare. Iar dacă această tendință de maturizare a electoratului se va consolida, politica românească ar putea intra într-o etapă în care credibilitatea va conta mai mult decât spectacolul, iar responsabilitatea va avea mai multă greutate decât retorica.